voi reveni cu postarile

din pacate nu sunt intr-o stare buna si intarzii un pic cu postarile.
sper ca voi reusi cat de curand sa scriu din nou.
Stelian Maria

Piata Universitatii, continuare

Scriind aceste randuri am inceput sa fiu asaltat de persoane care inca sunt in opozitie fata de Piata Universitatii si implicit fata de o democratie sanatoasa in Romania, fie sunt persoane care s-au falit cu lauri care nu le apartin si care au pozat timp de 20 de ani in "eroii de drept ai acestei manifestatii".
Acesti oameni sunt suparati pe mine ca le stric imaginea prin faptul ca am rupt o tacere de 20 de ani. E problema lor !

Sunt decis sa scriu intamplarile asa cum le-am trait eu si cum le-am inteles.

Piata Universitatii devenise o manifestatie unica, magnifica.
Seara era un deliciu sa vad din balcon 1-2 sute de mii de manifestanti cu care formam o unitate de care Romania se pare ca nu va mai avea parte. Eram toti un fel de blindaj facut din suflete.
Seara tarziu si dimineata ne era greu. Dormeam putin si cu cate un ochi deschis... cand ma trezeam si ieseam din cortul meu ii vedem pe neobositii Roxana Iordache, Romulus Cristea, Octavian Radulescu si altii... mai tarziu apareau Dumitru Dinca, Doru Maries, si cand se deschidea balconul Piata se umplea.

Cu toata atentia noastra dezinformarea din mass-media era in floare. Televiziunea Romana deservea FSN-ul lui Iliescu.
Ion Ratiu facea eforturi pentru a demara o televiziune privata dar Ion Iliescu interzicea acest lucru.

Eu incercam sa fiu un fel de politist al Pietei.
Am primit de stire ca un individ ameninta langa teatrul National ca avea sa taie in bucati pe cineva din Piata. Cele mai multe probleme legate de violenta ajungeau la mine.
Am ajuns aproape de acel om, un individ de aprox 30 de ani, bine conturat la corp.
Dupa un dialog cu el am reusit sa-l potolesc si sa-l calmez... asa credeam eu.
Mai pe seara sunt din nou alarmat cum ca in pasaj un individ ameninta ca avea sa taie cu cutitul in stanga si in dreapta. Mi-am recunoscut omul imediat ce am ajuns... era cel de langa teatru.
Am indepartat masa de oameni si m-am dus la el chiar daca ma ameninta ca ma omoara. M-am asezat si am discutat cu el. De atunci nu l-am mai vazut in Piata.

Provocarile erau atat de dese incat ne era greu sa le facem fata.
Langa Facultatea de Arhitectura un alt individ sarise la bataie si tabacea un manifestant mai in varsta si care nu avea sanse sa se apere. L-am imobilizat pe individul care nu a mai protestat si l-am scos din Piata sub aplauzele manifestantilor.

Zvonurile cum ca in "noaptea aceea" ar intervenii fortele de ordine erau cam in medie de 50-100 pe zi/seara.

Nu stiu cu ce traiam. Imi luasem concediul de odihna pentru Piata Universitatii.
Mancam putin si fumam intre doua si trei pachete de Carpati pe zi.

Voi reveni,
Stelian Maria

Piata Universitatii, continuare

"Daca vrei sa schimbi lumea in bine incepe cu tine" !

Orele diminetii erau ore de groaza pentru noi. Nu se spunea "daca " ci "cand" vor veni sa ne extermine.
Mergeam jos in pasaj sa incercam cat de cat sa ne spalam, sa ne facem nevoile la toaleta... pentru ca depuneam eforturi mari ca Piata sa fie curata, ca noi sa nu dam un motiv in plus pentru interventia in forta a hoardelor lui Ion-Han !
Octavian Radulescu era neobosit. Acest om, pe care il regret, punea pe tava un suflet curat si demn de toata stima.
Era langa mine, langa noi si ne ajuta acolo unde noi nu stiam ori unde tineretea ne-o lua razna si se revolta razboinica. El ne potolea cu vorba sa blanda si ne imbia la pace si Non-Violenta !

Intre corturi au aparut delimitari care spuneau unde se afla GID, Alianta Poporului, 22... etc.
In balcon apareau nume sonore, si unele ca Doina Cornea sau Ticu Dumitrescu ne erau dragi... din nefericire balconul devenise si un fel de rampa de lansare pentru unii si acesti oameni se repezeau sa apara in lumina reflectoarelor pentru interese de ei stiute.
Cand cantam eram inconjurat de inca 10-15 persoane care imi puneau viata in pericol riscand prabusirea acelui balcon care poate ca nu facea fata arhitecturii comuniste, si care imi urlau fals in urechi de parca erau un fel de cor al meu ! Sigur ca cei mai multi dintre ei isi faceau doar reclama sau aveau de raportat "de la nivel inalt" cum sta situatia in Golaniada.

Stere Gulea a plantat o masina si camere de filmat in Piata.

Televiziunile se intreceau pe sine sa spuna lumii despre noi... doar TVR mintea de ingheta apele, fiind televiziune la comanda lui Ion (iar Ion... drace de ce nu il iei sa ne scapi de el?)

Nu stiu cum eram vazuti dar din punctul nostru de vedere eram putini, obositi, dar rezistam.

In parlamentul ocazional al Romaniei Mircea Dinescu a spus sa fim lasati sa ne bronzam... asteptam mai mult de la acest om.

In jurul Pietei au inceput sa apara si oamenii care investeau in Romania, tziganii cu sucuri si tzigari la vanzare, la preturi enorme.

Voi reveni,
S

Piata Universitatii, continuare

M-am trezit dupa doar un somn scurt... aveam nevoie de o baie si de ceva schimburi curate... nu parasisem Piata din seara de 22 aprilie.
Primeam de la oameni cate ceva de mancare. Sincer nu cred ca mancam mai mult de portia unui copil pentru intreaga zi. Slabisem foarte mult si, dintr-un tip bine proportionat ajunsesem sa imi fie rusine cu scheletul meu.

Manifestatia continua. Nu vreau sa insist asupra datelor cunoscute dar vreau sa spun ce am vazut si simtit.

Cred ca era seara de 28 aprilie cand am scris Libertate te iubim:

"Sfanta libertate noi te-am scris cu sange
Si durerea insasi a privit spre noi,
Iar sarutul marii lacrima isi frange
Cand atinge glezna zeilor eroi,

Te-asteptam cu roua, te-asteptam cu dor
Si cu buze arse noptile iti cant,
Sfanta libertate genele imi mor,
Hai, intinde-ti manasi pe-acest pamant,

Muntii se inclina sa-ti sarute trupul,
Pomii dau in floare doar in cinstea Ta,
Libertate sfanta, nu-ti intoarce chipul
Caci sudoarea fruntii inapoi te vrea.

Refren: Libertate te iubim,
Ori invingem ori murim...

Am cantat acest cantec si reactia manifestantilor a fost dureros de frumoasa.
M-am ascuns intr-una din salile cladirii si mi-am lasat plansul sa-si faca de cap. In minte imi jucau imagini cu oameni macelariti de regimul care abia se zbatea intr-un fel de agonie... pentru mine "a murit regele, traiasca regele" nu avea valoare si nici graba cu care pusese mana pe putere acest personaj de neagra poveste, Ion, nu avea valoare.
Mi s-a cerut si Nu plecam acasa si l-am cantat cu mari eforturi si cu plansul gata sa ma inunde iarasi.

Odata coborat in Piata am dat peste aceeasi manie a manifestantilor mei dragi care imi faceau culoar si ma faceau sa ma simt un fel de personaj scapat de sub controlul mintilor umane... cred ca eram verde la fata. Nu stiu... eram si eu ca si ei, un manifestant plin de draci, satul de minciuna si de mizerie. Eu nu m-am nascut fecala si nici nu voi deveni vreodata asa ceva !

Bunicul meu, Nastase, care mi-a tinut loc de tata cand acesta nu a mai fost langa mine, imi spunea cand eram mai mic: "Taica... ia cu tine un borcan cu untura si unge bine toata scoala, peste tot..." ..."de ce tataie?" ... "ca s-o manance cainii de scoala comunista" !!!
Iata-ma 19 ani mai tarziu in stare sa ung o Romanie cu untura !

Voi reveni,
Stelian Maria

Piata Universitatii, continuare

Am plecat o delegatie din Piata sa incercam un dialog cu Ion. Dupa lungi ore de asteptare fara rezultat ne-am intors "acasa" i Piata Universitatii.

Ion Iliescu a aparut la TV spunand "cum sa dialogam cu niste GOLANI" ?!

In scurt timp aveam ecusoane in Piata...
- golan manipulat
- golan doctor
- golan nou nascut
- golan cercetator
- golan proaspat
- golan din 16-22 decembrie
- golan profesor
- golan analfabet
- golan facator de bine
- golan dar nu comunist
- golan
- golan rau
- golan student
- golan muncitor
- golan ca asa vreau eu
...............................................
Eu eram "golan menestrel".

Asa a luat nastere aceasta mini-tara libera, GOLANIA !

Revin,
Stelian Maria

...si Ion spunea ca nu a multumit minerilor

"Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile.[...]

Stim ca avem in dumneavoastra un sprijin de nadejde, cind va fi nevoie, vom apela!"

(Ion Iliescu, Discursul tinut la Complexul Expozitional, 15 iunie 1990, prin care a multumit minerilor pentru tot ce au facut la Bucuresti in zilele de 14-15 iunie 1990)

Piata Universitatii, continuare

Cand scriu aceste randuri despre Piata Universitatii o fac cu greu... imi este imposibil sa nu retraiesc acele clipe si asta doare.

La intrarea in cladirea universitatii am organizat paza si nimeni nu avea voie sa intre daca nu avea ceva de spus din balcon.
Odata intrati cei norocosi primeau legitimatii valabile doar in aceeasi zi.
Televiziunile se imbulzeau sa ne filmeze, reporterii erau in jurul nostru.
Noi lucrem de zor la scris lozinci, pancarde, la a ne organiza. Era o munca neplatita. Nu eram "drogati", "cumparati".
Un timisorean a aparut cu chitara (mea) si a cantat in ritmuri de Lambada "ai, ai, ai, ai, ai, voturile ne asteapta-n mai"... ne amuzam copios si credeam in ceea ce faceam, credeam ca reusim sa oprim o masinarie si un regim care aveau sa arunce Romania cu multi ani inapoi in timp.

Alexandru Andries ni s-a alaturat si deliciul a prins proportii.

In Piata corturile umpleau platoul verde iar asfaltul bulevardului era plin cu manifestanti. In zilele care urmau se adunau in Piata pana la 200 000 de oameni.
Chiar ma minunam cu Marian Munteanu si incercam sa socotim "prezenta".... era magnific !

Pe la corturi apare un individ care facea pe strainul si care cauta cearta... am fost chemat si mi-am dat seama ca tipul era un roman. Diversiunea incepuse in interior... I-am rugat pe manifestanti sa il aplaude si asa l-am condus pana dincolo de baricada simbolica.

Mai tarziu am fost apelat de Radu cum ca un individ era beat... l-am gasit asezat pe scarile dintre trotuar si spatiul verde, cu o sticla in mana si putzind a tzuica ieftina... l-am rugat sa paraseasca piata si a vrut sa sara la bataie. I-am sugerat sa stea linistit pt ca puteam sa ma lupt cu el dar si ca o Piata de oameni il linsau la semnul meu !
L-am condus in aplauze pana dincolo de baricada, unde s-a indreptat si mi-a spus ca "are el grija de mine", si a plecat de parca niciodata nu gustase alcool !

Am fost chemat sa cant Nu plecam acasa si o mare de oameni cantau cu mine... era un vis, era o realitate cruda.

Voi reveni,
Stelian Maria

Piata, continuare

Am trasat baricadele care ar fi oprit orice tanc din lume in acele zile.
Piata se umplea de oameni dornici sa inteleaga adevarul, sa fie alaturi de noi.
Pe platoul din fata teatrului apareau mereu corturi noi.
Am inceput sa ne organizam. In afara orelor petrecute in Cladirea care gazduia acel balcon-istorie organizam buna desfasurare a manifestatiei, organizam linistea dar si o eventuala aparare ca sa nu mai fim luati pe picior gresit... apararea consta in a sti din timp daca suntem incercuiti. In rest militam pentru NONVIOLENTA.

Trebuie sa specific un aspect... ca organizatii prima in piata, oficial, au fost
in ordine: Grupul Independent pentru Democratie, au urmat Alianta Poporului, 21 decembrie si pe 24 aprilie ni s-a alaturat Liga Studentilor. Nu a fost invers.

Nu a intarziat sa apara diversiunea... pe trotuare oamenii se uitau la noi ca la niste gladiatori din arenele romane, unii cu degetul mare in sus si altii cu el in jos, insotind gestul cu unul din sporturile nationale romanesti, INJURATUL !
Eram injurati si blestemati, eram scuipati si eram imbranciti.
Nu am ripostat nici-unul dintre noi si ne-am pastrat calmul si, stergand cu maneca scuipatul vre-unui om bine intentionat si ochitor de renume in ale salivatului, incercam sa purtam un dialog civilizat, un dialog care avea sa-i lamureasca pe oameni care ne sunt intentiile.

Era greu sa ma abtin sa nu turtestc nasul celui care isi imprastia pe fata mea bacteriile si mirosurile... cu toate astea am reusit sa conving foarte multi oameni sa ni se alature.

Cristi Paturca a inceput sa cante in balcon. Il stimez pentru ceea ce a facut.
Pacatul este ca Paturca venea sa cante si nu sa manifesteze. La inchiderea balconului pleca si el ca si Marian Munteanu, ca Dumitru Dinca, si ca multi altii catre casa. In piata ramaneam noi, Un Stelian Maria, un Octavian Radulescu, o Roxana Iordache, un Romulus Cristea, un Cornel Feroiu, Paul Stefan, Elena, Radu, Dragos, Anda, Alex, etc.

Ce frumos ar fi fost sa ni se alature alti folkisti dragi noua... doar folkul e o muzica nascuta pentru protest !

Totusi ni s-a alaturat acest prieten regretat cel putin de mine, Vali Sterian.
Parca am mai reputat o Victorie... Vin-o Doamne era ruga noastra catre un cer care ne-a lasat prada umilintei, violentelor.

Voi reveni,
Stelian Maria

obosit

azi am ajuns acasa tarziu si oboseala nu imi mai permite sa scriu. voi reveni probabil maine seara cu postari noi.
vreau sa va atrag atentia asupra faptului ca eu nu voi prezenta Piata asa cum era vazuta de o tabara sau de cealalta ci asa cum o vedeam eu, cum ii traiam intamplarile care au fost multe si nu mereu placute.
sigur ca nu pot impaca pe toata lumea cu trairile mele, sigur ca nu sunt pe placul oricui, dar nu vad nimic rau in a divulga intamplarile din Piata vazute din interior de catre tocmai unul care a dat la manivela ca manifestatia sa porneasca.

revin,
Stelian Maria

25 aprilie 1990

Vreau sa cer scuze pentru ca scriu si se strecoara greseli in text. scriu fara sa corectez ca sa economisesc timp. poate ca am mai inceput sa dau rateuri si sa fiu si nesigur dar sper ca nu asta conteaza.

Am dormit iepureste in cort... urechile mele cautau sa prinda eventuale invazii Iliesciene... dar i-am multumit tipului ca m-a lasat sa prind cateva ore de somn iepuresc.

La una dintre orele diminetii am deschis ochii si am iesit afara asa nebarbierit si un pic cam nespalat. Nu mi-a venit sa cred... pe platoul din fata teatrului se mai aflau cateva corturi.
E fantastic sa vezi ca ideea ta a prins roade... m-am bucurat ca un copil si am inceput sa cred in reusita noastra.

Nici nu reusisem bine sa deschid ochii cand o fata se apropie si imi spune ca ea e "Roxana Iordache de la Romania Libera"... nu stiam daca sa ma ciupesc de obraz, sa o concediez pe Roxana sau sa imi dau ceva suturi in fund ca sa vad ca in Piata Universitatii ramasesera multi oameni.
Doamne cat de fericit am fost sa-i vad !!!

Mi-am revenit cam repede dar definitiv din amorteala, fara cafea, fara periuta de dinti, cu un miros pe care il constientizam... era zi noua si noi eram pe acele metereze imaginare.

Cineva a venit si ne-a adus o oala cu ciorba si paine... era o femeie. Nu stiu cine dar ii multumesc si azi pentru acea ciorba fantastic de buna. Ne-am asezat cum faceam la munte sa mancam. In jur era o masa de oameni deja draga mie.

Octavian Radulescu era si el cu noi pe metereze. De undeva a aparut si Dinca. 21 decembrie si alianta poporului erau prezente. Parca purtam deja o victorie mareata impotriva unei dictaturi noi, impotriva unor politicieni care franau mersul tarii catre Europa.
Cred ca erau cele mai fericite clipe traite de mine.

Balconul a fost redeschis in dupaamiaza aceleiasi zile si am fost din nou prezent cu Nu plecam acasa. Langa mine au inceput sa apara indivizi care nu aveau nimic de spus dar care se afisau batandu-ma pe umar si facand o grupa imresionanta in jurul meu. Numai eu cantam.

Mai tarziu a aparut in Piata Cristi Paturca.
A imprumutat chitara mea si, alaturi de Laura Botolan tot incerca sa dea un sens versurilor "imnului golanilor" pe scarile din fata teatrului.

Piata se umplea spre bucuria noastra dar seara se golea si cei ramasi acolo eram putini.

La balcon au aparut din nou Doina Cornea, Ana Blandiana, Octavian Radulescu, si alti romani demni de respect si de incredere.

Ne-am hotarat sa tragem baricade simbolice, niste benzi, sfori, ca sa delimitam Zona libera de neocomunism, KILOMETRUL ZERO -BUCURESTI !


voi reveni,
Stelian Maria

24 aprilie 1990, dupaamiaza

Dupa ce s-au retras calaii ne-am bucurat enorm... era un fel de victorie pentru noi ! O victorie obtinuta cu mainile goale dar strans uniti toti oamenii din Piata.
Am vazut-o undeva pe Roxana Iordache da la Romania Libera si m-am bucurat ca presa era de fata. Romulus Cristea era si el cu noi.
Piata aproape ca se umpluse. Vestea ca am fost batuti se intinsese repede in Bucuresti, in Romania.
Am profitat de aceste clipe favorabile si am fugitt pana la sediul GID unde, la o masina veche de scris, am scris pe loc textul cantecului Nu plecam acasa.
M-am intors in piata si la scurt timp am aflat vestea cea mare... balconul universitatii a fost deschis si Liga Studentilor ni s-a alaturat.

Il respect pe Marian Munteanu pentru hotararea aceasta, pentru contributia sa si pentru suferintele prin care a trecut... am citit insa undeva despre Marian Munteanu ca isi asuma rolul de "initiator al manifestatiei din Piata Universitati"... E UN FALS ! Marian Munteanu a aparut in Piata la doua zile dupa ce eu, Stelian Maria, si Octavian Radulescu depuneam eforturi sa aducem in strada populatia Bucurestiului tocmai pentru a manifesta in fata unei tendinte de dictatura postceausista !
Marian Munteanu nu ramanea alaturi de noi zi si noapte... si nu numai Marian.
Daca pentru startul Pietii Universitatii se da un premiu atunci acel premiu se imparte intre Stelian Maria si Octavian Radulescu, iar noi ar trebui sa-l impartim cu cateva zeci de manifestanti din seara de 22 aprilie 1990 !
Incerc doar sa sa spun pe nume lucrurilor dupa o tacere a mea de 20 de ani ! Tacere care a facilitat recoltele de "lauri" pe nedrept cum si cu acordarile de "erou al revolutiei" de catre Ion Iliescu, titluri la care s-au abonat multi lasi si ipocriti carora le sta bine zicala "dupa razboi multi viteji se scoala" ! Nu cunosc nici-un manifestant care a fost alaturi de mine si care a primit "titlul lui Ion" ! Nici eu !

Am intrat in cladirea proprietara a balconului unde s-a scris istorie si in seara de 24 aprilie 1990 am cantat acest cantec:

"Noi dorim o pace simbol sa ne fie,
Lacrima izbanzii-i Libertatea noastra,
Vrem cu mic cu mare intreaga Romanie
Sa rasara mandra ca o floare-n glastra,

Suntem luptatorii veacului ce vine,
Suntem diligenta veacurilor multe,
Caii nostri alearga spre un tarm de bine
Cu potcoave albe dincolo de munte,

Dorul ne e frate si adanc ne scurma,
Visul Libertatii ne e sfant meleag,
Fara violenta, nu suntem o turma,
Libertatea insasi e al nostru steag.

Refren:

Noi de-aicea nu plecam
Nu plecam acasa
Pana nu vom castiga
Libertatea noastra !

Stelian Maria, 24 apr 1990

Il cantam stangaci si cu lacrimi in ochi. Toata Piata canta cu mine acest refren ramas in istorie, refren care pana si de mineri a fost cantat... ! Se canta si astazi.

Am coborat in Piata si am constatat ca oamenii imi faceau loc sa trec... culoar. Imi intindeau mainile si auzeam cuvinte pe care nu le mai intelegeam. Eram obosit.

In seara aceiasi seara, o seara racoroasa, am montat primul cort din Piata Universitatii ! Da, primul cort... pentru ca abia cantasem Nu plecam acasa. Nu aveam dreptul sa plec dar oboseala isi spunea cuvantul...

Am cantat din nou Nu plecam si multimea a fost alaturi de mine pana la ultima silaba. Imi era greu totusi sa trec printre oamenii care imi faceau loc si care cautau sa-mi spuna cate ceva si sa ma atinga. Imi amintesc cum ca le spuneam ca nu eu sunt cel care merita atentie ci cei morti in decembrie.

In balcon au aparut Doina Cornea, Octavian Radulescu care imi lipseste enorm, Ticu Dumitrescu si alte nume care nu s-au lasat vrejite, mintite de Ion Iliescu.

Balconul a fost inchis dupa ce am cantat din nou Nu plecam acasa.
Spre dimineata am adormit cu frica in singurul cort din Piata Universitatii, cortul meu asezat in fata Teatrului National.

Voi reveni,
Stelian Maria

22 aprilie 1990, Piata Universitatii

Ceea ce scriu aici este adevarul gol-golut vazut si trait de mine si incerc sa redau totul fara inflorituri. Poate am uitat cate ceva dar ceea ce povestesc aici este doar realitatea si sper ca ea ajuta la o mai buna intelegere a evenimentelor vremii.

In timpul manifestatiilor noastre am cunoscut la sediul GID un om cu un suflet de aur, un fost detinut politic, Octavian Radulescu.

22 aprilie 1990.
Dupa mitingurile partidelor firav (re)infiintate, din P-ta Victoriei, ne retrageam spre casele noastre. Era seara si deja intuneric. In locurile cunoscute din centrul Bucurestilor ramasesera palcuri de oameni care discutau despre intamplari.
Eu ajunsesem acasa si ma pregateam de somn cand am fost sunat de Octavian Radulescu si de alti prieteni. Mi-au spus ca grupurile de oameni au fost incercuite de scutieri si ca acestia ii amenintau. Am dat la randul meu alarma sunand mai departe si am fugit afara si cu un taxi am ajuns la mivul grup care se formase compact in Piata universitatii.
Scutierii nu mai erau dar oamenii erau speriati si tristi.
Octavian Radulescu, acest om care merita toata atentia romanilor, mi-a explicat cum s-au petrecut intamplarile. Simteam ca iau foc... nu era posibil ca Iliescu sa trimita pana si scutierii impotriva unor oameni care nu mai manifestai ci care se adunasera sa vorbeasca asa cum mai toti romanii o faceau dupa 1989.
Ne-am hotarat, dupa un dialog cu putinii oameni aflati acolo, sa nu plecam si sa ocupam Piata Universitatii.
Eu si cu Octavian Radulescu am plecat in Dacia acestuia sa cerem ajutorul studentilor din caminele studentesti Tei.
Am fost primiti de catre acestia cu strigate dupa cum urmeaza:
- ce p... mati vrei ba p...a ?
- ba, bagati-ai p...a in ma-ta... !
- sa-mi sugi p...a !
- baaa, vin la voi si va bag portavocea in cur si va dau si m...e !

Nu insist cu primirea facuta de acei tineri. Am plecat tristi si intelegand pe ce maini a cazut viitorul Romaniei.

In Regie am avut mai multa sansa si cativa studenti au si plecat la drum spre Piata Universitatii.
Ne-am intors in piata. Se mai adunasera oameni si speranta crestea. Eu si Radulescu mergeam pe la fiecare si vorbeam cu ei imbarbatandu-i si indemnandu-i sa nu paraseasca Piata. Credeam in ce faceam. Discutiile erau in toi si strigatele impingeau catre cer lozinci ca singurele arme de care dispuneam.
Am ramas toata noaptea in Piata.

23 aprilie 1990

Nu simteam somnul, oboseala. Ni s-au alaturat si alti oameni. Cei mai multi erau oameni care pierdusera pe cineva drag in decembrie 1989. Plangeau si ne rugau sa nu renuntam in amintirea celor dragi.
Octavian Radulescu m-a intrebat daca mai rezist si daca vreau sa continui. Da, vroiam sa continui pentru ca lacrimile din ochii parintilor care si-au pierdut copiii nu se uita niciodata si nu aveam voie sa-i tradez !
Pe trotuare au inceput sa apara indivizi care ne strigau:
- la munca baaaa...
- huoooo...
- fira-ti ai dracului... si altele.
Aceasta zi a adunat mai multi manifestanti. Noi mergeam de la om la om si discutam cu ei si ii rugam sa nu paraseasca Piata... "pana cand sa stam" ? ...m-a intrebat un batranel... "pana la capat domnule"... "stau taica, cum sa nu stau cand tatal meu a fost ucis de comunisti in 1948, sub ochii mei" !
A urmat seara de 23 aprilie... noi eram pe loc. O parte dintre manifestanti se retrasese spre casa promitand ca se vor intoarce.
Grupul Independent pentru Democratie a inceput sa-si faca cunoscuta prezenta.
Cornel Feroiu, Claudiu, Alexandru si alti membri ai GID au venit langa noi si au ramas. Ma simteam mandru sa fac parte din acest grup, GID !

24 aprilie orele 4.00-5.00 dimineata.

Noi inca nu dormeam. Eram putini in Piata si speram sa se faca dimineata ca numarul nostru sa se ingroase.
Atunci s-a intamplat inevitabilul... Iliescu si-a trimis calaii la atac... Militieni si militari bateau la noi cu o inversunare crescanda, cu ochi de criminali si suflete de piatra rece.
Am fugit pe unde am apucat fiecare si ne-am ales multi cu dungi groase de trei degete, vinete si umflate, pe corp. Din fericire nu au fost morti.
Militia a ocupat piata. Noi ne-am regrupat si ne-am marit la numar si am reusit sa ii facem sa se retraga.
Iata cum Ion Iliescu stia sa aduca in Romania "o democratie de tip suedez", asa cum a promis. De fapt instaura democratia de tip sovietic !!!
Piepturile noastre strigau pana la epuizare lozinci, asa a aparut lozinca ce avea sa devina slagarul Pietei si avea sa ramana in Istoria Romanilor,
"Noi de-aicea nu plecam,
nu plecam acasa
pana nu vom castiga
Libertatea noastra"

Voi reveni,
Stelian Maria

Martie 1990

"Ce daca vine primavara..." scria Adrian Paunescu intr-o poezie a lui. Adrian paunescu care inca nu capatase o culoare politica probabil nestiind incotro e mai bine. Cu toate astea noi il asteptam intre noi.
Luna martie ne-a rapit si ea timpul liber. Parca eram o forta uriasa cei cateva sute sau mii de oameni care ne intalneam mereu sa ne scuipam lozincile in obrazul lui Ion.
Simteam ca in aer plutea un miros greu, indefinit, miros ce mai degraba se incalcea prin narile noastre aducand mai aproape uneltirile FSN-istilor lui Ion.
Targu Mures. asta mirosea... TARGU MURES !
Ion atragea atentia romanilor si a lumii intregi catre TARGU MURES.
oamenii aceia, romani si unguri, secui sau tzigani, erau cetateni ai Romaniei impinsi la vrajba unul impotriva celuilalt tocmai pentru ca Ion dorea sa mute atentia mai departe de treburile de culise care decimau economia Romaniei.
La sediul GID, Grupul Independent pentru Democratie al carui membru fondator eram si eu, lucram de zor la scris bucati de panza si carton pentru pancarde.
Atunci am desenat doua maini care se uneau sub doua instrumente de bataie peste care am desenat cate un mare X, desen aparut in unele din ziarele vremii, intre care Romania Libera.
Am iesit, firesc, in strada sa condamnam evenimentele dureroase de la Targu Mures.
Pentru mine toti locuitorii Romaniei imi sunt frati si surori. Nu pot sa vad cum ne omoram intre noi doar ca asa vor niste linii trase in cabinetele unor indivizi care cred ca ei au pus coada la cireasa.
Targu Mures e un episod in istoria Romaniei care nu trebuie sa se mai repete indiferent de interesele politice sau personale !
Nu avem de ce sa ne ucidem unii pe ceilalti ! Nu daca toti credem in ceva, cineva, sau daca credem in noi insine ! ¨
Atunci am strigat "FARA VIOLENTA".
Trec peste evenimente intamplate zilnic pentru a nu plictisi, pentru ca Aprilie se apropie si pentru ca aceasta luna este inceputul unei manifestatii de amploare, manifestatii unde romanii s-au unit, medici, muncitori, elevi, ingineri, studenti, cercetatori, profesori, avocati, pensionari, muzicieni, intr-o mare forta democratica, forta care a facut sa tremure tot firul rosu al lui Ion pana la Kremlin.
Piata Universitatii isi are rol de cinste in istoria acestui popor, rol pe care scursorile de politicieni (hoti) nu il vor atinge nici daca vor imbraca in aur acoperisurile taranilor romani.

Voi reveni cu Piata Universitatii,
Stelian Maria

februarie 1990

Am continuat sa ies in strada.
Dupa orele de serviciu mergeam catre Televiziunea Romanasi scandam lozinci.
Zi dupa zi manifestam impotriva gloatei care a pus mana pe putere in tara noastra.
Luna februarie ne-a adus pentru prima data minerii la Bucuresti, chemati de Ion Iliescu, si ne-a pus din nou IMGB-ul pe cap.
14 februarie 1990 si 28 februarie 1990 sunt doua date memorabile in istoria noastra ca natiune. Minerii si IMGB-istii ne-au demonstrat cat de slabi erau la minte si cat erau in stare sa ucida pentru un colt de paine promis de Iliescu...
Au existat mici ciocniri intre manifestanti si calai... dar februarie continua sa fie rece.
Ma intrebam ce surprize ne va aduce luna martie care se apropia parca amenintand sa arunce cu noroi in amintirile imaginilor de groaza cu oameni ucisi in decembrie 1989 la Timisoara, la Bucuresti si in alte localitati din tara.

Voi reveni,
Stelian Maria

sfarsit de ianuarie 1990

eram deja scarbit de bataia pentru putere dar si de faptul ca FSN se concretiza intr-un partid politic cu toate ca Ion Iliescu promisese ca el si FSN nu vor participa la alegeri ci vor pregati drumul Romaniei spre alegeri si democratie, acest Iliescu care pe 22 decembrie 1989 chema in Romania trupele rusesti, acest Iliescu care a spus pe 22 decembrie "SA LUAM LEGATURA CU TOVARASUL GORBACIOV SI SA-L INFORMAM DESPRE INTENTIILE NOASTRE, CINE SUNTEM SI CE VREM"... iata cum Ion Iliescu si-a inceput sirul de minciuni, minciuni care sper ca il vor alunga in cel mai intunecat iad al istoriei !
sfarsitul lui ianuarie ne-a pus fata in fata cu realitatea cruda... eram un popor divizat. Iliescu s-a folosit de asta pentru a-si catara hoitul pe tronul Romaniei, cu sarcina de a mentine Romania in conul de umbra al Uniunii Sovietice, sub cizma bolsevica... asa au aparut muncitorii de la IMGB. nu-mi venea sa cred !!! refuzam sa cred ca asa ceva se intampla intr-o tara care se dorea scapata de tiranie, intr-o tara in care pentru prima data dupa cel de-al 2-lea razboi mondial oamenii se regasisera pe 22 decembrie cantand din toate piepturile "ole, ole, Ceausescu nu mai e", ca o mare forta unita prin insasi durerea acestui popor calcat in picioare timp de 45 de ani de o adunatura de sarlatani comunisti.
muncitorii IMGB-isti erau, culmea, pregatiti sa intervina la ordinele tradatorului Iliescu... oare la ce se gandeau acesti oameni cand isi defilau din camioane batele lustruite, din cel mai bun lemn, probabil cel din care Vlad Tepes isi facea vestitele "tzepe" ? ce idiotenie..."I M G B, face ordine"
m-am hotarat sa continui.

voi reveni,
Stelian Maria