speranta moare ultima

Ianuarie 1990. ce inceput fain de an... Romania era in centrul atentiei lumii intregi. in alte tari se strangeau bani pentru Romania. oameni de suflet strangeau ce puteau ca sa ajute tara in care comunismul provocase un macel, un genocid.
la putere se instalasera calcand pe cadavre indivizi cu sarcini precise de la Moscova sau Tel Aviv, etc., indivizi care aveau sa produca tarii noastre cel mai mare rau pe care Romania il putea primi cadou intr-un inceput de an, de deceniu si de viitor.
la manifestatia din 12 ianuarie 1990 tancurile "aparau" cuceririle revolutionare ale tradatorilor Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, si ale lingailor acestora.
strigam cat ma lasau puterile "jos comunismul"... Iliescu apare ca intr-o regie moscovita pe un tanc... Mazilu ii tinea isonul si lupta pentru putere reinviase pentru cateva minute.
am vazut ca martor ocular cum din cateva masini au fost imprastiate sticle goale pe langa boscheti, si am vazut cum Televiziunea Romana, aceeasi pentru care imi dadeam viata cu doar cateva zile mai devreme, filma insistent sticlele. mai tarziu a aparut la stiri cum ca manifestatia din 12 ianuarie 1990 a fost un fel de adunatura de betivi.
Iliescu a promis la cererile noastre ca PCR e scos in ilegalitate, ca punctul 8 de la Timisoara va fi validat, etc... promisiuni care au fost anulate imediat in ziua urmatoare... regret ca, cerand acestui impostor ce si cum despre tara noastra il recunosteam ca sef de trib. e o greseala sa ceri cand de fapt ti se cuvine. libertatea nu se cere, nu se castiga... libertatea este un drept cu care ne nastem si nu trebuie sa permitem ninanui sa ne ia acest drept !
deja mi se umpleau venele cu delir in loc de elixir, deja ma simteam neputincios, deja constientizam gaura sau tzeapa(ca sa ma adaptez limbajului de prost gust preferat de multi r(r)omani) in care un popor asuprit si calcat in picioare a fost din nou aruncat fara mila, fara compasiune pentru familiile pentru care durerea pierderii unui om drag a fost cumplita. Ion iliescu triumfa cu rasul lui de broscoi (ce bine i se potriveste a doua silaba). alti lingai ne tot tineau lectii despre o democratie fantastica... Iliescu o vroia "de tip suedez" si romanul musca momeala nestiind cum e democratia nordica.
m-am hotarat sa ies in strada pe mai departe si asa a aparut din gura mea "nu mintiti poporul cu televizorul".

voi reveni,
Stelian Maria

ce inceput fantastic de an 90

militienii parca disparusera... erau atat de blanzi cei care inca se mai aratau incat credeam deja in paranormal.
ma tineam acasa. aveam cosmar dupa cosmar. imagini cu oameni morti imi inundau somnul si ma trezeam intr-o balta de transpiratie si cu capul cat o Hirosima.
armata era cu noi... ce prostie ! Iliescu era cu noi... si mai mare prostie, prostie din partea unui popor caruia ii ajungea "a murit regele traiasca regele". simteam in vene un fel de sange rau... pus pe razbunari inexplicabile. mi-am dat seama ca totul a fost regie, minciuna. am inceput sa ies in strada sperand in faptul ca romanii nu mai sunt cei care au fost timp de 45 de ani.
aici incepe calvarul, aici incepe sfarsitul meu ca cetatean al Romaniei !
voi reveni,

Stelian Maria

Revelion 1989-1990

se apropia seara care avea sa desparta "epoca de aur", o epoca a prostiei si lasitatii, o epoca a mizeriei si fricii de o epoca noua in care 22.000.000 de romani isi puneau speranta, unii sperand ca ar putea scapa de mizerie, altii sperand in libertatea de a se manifesta si a gandi, altii sperand ca insfarsit isi scot la iveala averile facute furand pentru a se autointitula "bogatasii Romaniei si pentru a acapara cat mai mult din aceasta tara deja faramitata, deja aflata la centrul terenului intre est si vest.
pe bulevardul 1 mai era liniste. nu se mai tragea. oamenii petreceau parca in salbaticie ultimele clipe ale unui sfarsit de an rosu dar de data asta nu din cauza steagurilor.
eram la post. obosit, cu o barba cat a unui Robinson, cu trupul murdar, cu mintea ratacind dar cu ochii prea vii pentru nesomnul zilelor de atunci.
la intrarea in noul an ma rugam catre un Dumnezeu in care imi pusesem toata increderea si speranta.
nu au mai fost evenimente pana pe data de 1 ianuarie 1990, data sfanta a romanilor, data cand la orele diminetii am sunat la circa de "militie" din 1 mai si am intrebat de individul pe care eu l-am predat... raspunsul a fost ca la ei "nu a fost predat nici-un terorist" !!!
am inceput sa am banuielile mele si ele s-au confirmat pana la plecarea mea din tara.
pe trei ianuarie m-am intors acasa si am cazut intr-un somn lung in care traiam cosmar dupa cosmar.
voi reveni,
Stelian Maria

seara Craciunului 1989

patrulam prin cladirea I.D.E.B.-ului cu trupul tremurand de frig si de oboseala. directorul Mazilu m-a chemat in birou si mi-a oferit ceva de baut. era ceva tare si a fost binevenita licoarea. am mancat ceva si mi-am vazut de drum. era destula liniste dar institutia a fost sunata si amenintata. mi-am spus ca iar incepe si scrutam totul de la fiecare geam al cladirii. cu mici pauze pentru cate 2 ore de somn am prins si ziua de 31 decembrie 1989.
la subsol am imobilizat un ins care avea la el doar chibrit dar avea doua perechi de pantaloni de culori diferite pe el si o canadiana cu doua fete de culori diferite.
l-am imobilizat si legat pe un scaun. la intrebarile noastre a raspuns doar ca el "lupta pentru Ceausescu". plangea si mi s-a facut mila de el... razboiul era doar pe sfarsite. l-am dus la circa de politie de pe 1 Mai si l-am predat.
era ora 10.30 in ultima zi a acelui an de rascruce pentru noi romanii.
afara era frig dar oamenii alergau parca sa se pregateasca pentru cel mai nesperat revelion si pentru intampinarea unui an care trebuia sa insemne pentru noi sfarsitul unei lumi proaste si inceputul unei lumi noi si plina de sperante.
mi-am dat seama ca plangeam. oamenii cumparau cafea, cafea naturala... eu priveam totul ca si cum lumea de povesti abia se deschidea in fata mea.
plangeam incet si incepeam abia acum sa inteleg prin ce trecusem.
in curtea I.D.E.B. s-a auzit o impuscatura si am fost chemat de urgenta sa "apar" o mare de oameni... le-am spus ca "l-am vazut de unde tragea" si dupa cateva clipe am tras spre locul respectiv dar m-am asigurat ca am tras in aer. asa i-am facut sa creada ca l-am lovit si ca nu mai sunt in pericol.
m-am retras singur intr-o camera si m-am ghemuit pe parchet. imi era pentru prima data frica, o frica mai mare pentru ce avea sa vina decat pentru ceea ce a fost.

Stelian Maria,
voi reveni

Craciun 1989

in seara de 24 dec 1989 parca se mai calmasera cele doua parti rivale... revolutionarii care credeau in ceea ce faceau si sprijinitorii loviturii de stat pe de-oparte si "simulatoarele de zgomot" ale lui Iliescu/Ceausescu de cealalta parte.
stateam intins pe un beton rece si ascultam colinde cu un acompaniament din ce in ce mai rar si mai fals al unor arme indepartate. incepeam sa cred ca ajung viu acasa... si s-a facut dimineata. era Craciunul. amicul meu Nicu Rosu si cu mine ne-am urat sa ajungem acasa teferi si sa ne facem crita ca sa dormim cateva saptamani fara intrerupere. nu dormisem de exact 4 zile si patru nopti. mi-am spus ca mitraliera mea trebuia sa se odihneasca si ne-am indreptat spre parterul cladirii radioului pt a preda armele. am iesit in strada si am plecat spre casa. aveam in buzunar un glont cam turtit care m-a evitat cu doar doua palme si ii eram recunoscator pentru asta. am si acum acel glont destinat mie. drumul spre casa a fost incarcat de peripetii... prea multi care baricadau drumul degeaba, prea multi care se ridicasera ca baba dupa ce razboiul se terminase. mi s-a facut mila de ei. odata ajuns acasa m-am schimbat de haine si am plecat la serviciul meu la I.D.E.B. pe bulevardul 1 Mai. Directorul, un tip pe nume Mazilu, s-a bucurat sa gaseasca intariri in mine si Nicu, doi "revolutionari trecuti deja prin foc". ne-a procurat arme si iar ne-am gasit intr-o ipostaza de care tare mult am fi vrut sa ne scuturam... cea de soldat. am intrat din nou in rol si am inceput sa veghez, veghe transformata intr-un somn de cateva ore. cand m-am trezit am sarit ca ars si cu mana pe pistolul mitraliera. atunci il visasem pe soldatul impuscat in abdomen in cladirea radio. tremuram si imi era foame, aveam totul ravasit in minte, mi se derulau imagini cu impuscaturi si cu sange pe asfalt... mi-a fost rau si am vomitat afara un stomac gol de cateva zile.

voi revani,
Stelian Maria