duminică, 2 mai 2010

Inceputul unui sfarsit

23 decembrie 1989, orele 02.40.
A doua noapte fara somn. Curentul rece matura locuinta in care ne aflam cu suflarea-i rece. M-m adapostit in baie pentru ca betonul zidurilor era mai trainic acolo si pentru ca baia avea doar o mica fereastra in afara usii. Un glont incendiar a spart si ultimul geam al casei respective, geamul baii in care ma aflam, ricosand din betonul tavanului in cel al peretelui si cazand pe gresie la picioarele mele. Sfaraia ca o torta si inca se rotea amenintator.
La orele 02.30 gloantele muscau salbatice din beton, din usi si ferestre. Noi ne adaposteam cat puteam mai bine si incercam sa gasim o solutie ca sa transmitem militarilor din cladirea radio ca suntem de aceeasi parte a baricadei.
Cu greu am scapat si am intrat dimineata la orele 08 in cladirea radio.
acolo ni s-a repartizat etajul 7 al cladirii si ni s-a spus de catre ofiterul care avea comanda ca trebuie sa aparam etajul, care avea un hol foarte lung si terase la capete, pentru ca au fost anuntati ca spre seara vin trupe de desant cu elicoptere de atac. Parul ne era maciuca si inimile nu mai bateau decat a moarte. Eram siguri ca, daca vom fi atacati vom muri pana la ultimul atat noi cat si etajul 7.
Tremuram si eram nemancat. De doua zile nu bausem decat apa.
Mai eram 6 civili dar am primit ca ajutor doua grupe de soldati.
Ne-am impartit in mod egal ca sa putem apara cele doua terase ale etajului. Cea mai puternica arma era mitraliera mea care oricum era o jucarie in fata unor elicoptere de atac. Eram pregatit sa trag la rotorul elicei.
Un sergent a inceput sa planga. L-am intrebat de ce plange si i-am spus ca nu trebuie sa se arate slab in fata grupei pe care o comanda... mi-a raspuns dupa mai multe suspine ca ii este teama ca va muri si ca el nu a facut dragoste niciodata cu o fata ! I-am spus sa stea in spatele meu si ca voi avea grija ca el sa ajunga cu bine acasa.
Stelian Maria
Voi reveni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu