miercuri, 8 iunie 2011

"Bagati un bat in Romania... poate porneste" !

Suntem cu 50 de ani în urmă. Nu e nici o exagerare, aşa stau lucrurile.


Ţara în care locuim are, înainte de orice, un specific aparte: ineficienţa. Ea este generată de un procent infim de conducători care pricep care sunt nevoile imediate, pe termen scurt şi mediu. Este un blestem solid şi consistent al României că în ultimii şapte ani să cheltuie peste 200 de miliarde de euro şi să nu construiască un spital nou. Ori un kilometru de auto­stradă. Nu putem sub nici o formă emite pretenţii pentru dezvoltarea acestei ţări, mai ales din punct de vedere industrial, câtă vreme şoselele sunt la nivelul anilor '60. Adică în urmă cu jumătate de secol. Circulă şi o poantă, destul de reuşită, în legătură cu înapoierea ţării noastre. La mult invocatele şi hazliile date diverse în legătură cu sfârşitul lumii, oferta românească e cea mai tentantă. Dacă nu vrei să mori când vine amintitul sfârşit, vino în România. Suntem cu 50 de ani în urmă. Nu e nici o exagerare, aşa stau lucrurile. Sunt câteva mici şi foarte răzleţe insule de bunăstare, pe ici pe colo, în zonele urbane sau prin aglo­merări imobiliare spontane gen Pi­pera City. În rest, e praf şi multă pulbere.

Zilele trecute am văzut cu toţii cele mai sugestive imagini pentru cât de eficientă e actuala guvernare. Animată probabil de unele bune intenţii, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost implicată într-un moment extrem de penibil. Adevărul crud al infrastructurii româneşti poate fi bine definit doar prin ceea ce s-a întâmplat şi imaginile demne de Benny Hill. Plecaţi într-un voiaj de plăcere spre zona montană, mai marele transporturilor şi o echipă de jurnalişti au rămas în pană, pe drum. Fiind vorba despre unul din trenurile nemţeşti, ne aşteptăm ca garnitura să nu se strice. Ei bine, totuşi s-a întâmplat. Apoi reparaţia, dată fiind originea fa­bricantului, ar fi trebuit să aibă loc printr-o apăsare de buton ori prin meş­terirea simplă cu o trusă de scule. Aici intervine însă farmecul discret al balcanismului românesc. Pentru că, nu-i aşa, codrul e frate cu ro­mânul, s-a apelat la o metodă ve­che, stră­mo­şească. În măruntaiele garniturii nem­ţeşti achiziţionată în mandatul lui Miron Mitrea a fost înfiptă o creangă de tei. Infernală maşinărie germană, sensibilă cum o ştim, a reacţionat imediat la avansul miori­tic. Teiul, adus personal de condu­cătorul deplasării şi implicarea mecanicului, culcat pe şine spre o convingere suplimentară, a generat repornirea, în aplauzele partici­panţilor la trafic.

Rar mi-a fost dat să văd ceva mai penibil. Şeful transporturilor invita presa ca să vadă cât de bine merge do­meniul pe care îl conduce. Mă­gă­oaia rămâne în pană. În locul unei re­paraţii decente, cu scule şi apa­ratură specifică, treaba se rezolvă ape­lând la ce-ţi oferă natura pe margi­nea drumului. Evenimentul acesta, ce poate părea un incident monden, ex­primă de fapt foarte plastic unde suntem noi, ca ţară. Conduşi de nişte ageamii în domeniile pe care au ajuns co­coţaţi din şutul partidului. Cu tot ceea ce ne înconjoară la cea mai de jos limită a calităţii. Biciuiţi pentru taxe, impozite, biruri, micşorări de salarii şi pensii, concedieri şi alte sacri­ficii. Ce ni se oferă în schimb? Puţin, ex­trem de puţin. Infim de-a drep­tul. Beneficiile sunt toate, acolo, în ţara lor, care plesneşte de prospe­ritate. În România noastră, tânjim de-atâta amar de vreme pentru aceleaşi lucruri mici şi nerealizate. Un tren curat, un spital bun, o şosea mai de Doamne ajută. Ei cu ei, noi cu noi.

Sursa: Radu Tudor, Jurnalul National

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu