vineri, 4 noiembrie 2011

De ce

Am ajuns sa ne fim proprii nostri copii
Parca muti de durere, parca rosi in adanc,
Am ajuns rastigniti, inghitind datorii
Tot mai mari, mai adanci si mai puse pe plans,

Ne tot plangem in barba cand nimic nu mai e
Cum am vrut, am visat, ori primit-am in dar,
Ne tot roadem din ungii intreband "dar de ce" ?
Suntem noi muritorii ce-am trudit in zadar,

Lumea aste ne-apasa parca tot mai in jos
Si simtim cum bocancii ni se-nfig intre oase,
Suntem toti rastigniti, insa parca pe dos,
Si traim cu durerea reintrandu-ne-n case,

Ne-am nascut ca asa au vrut unii sa fie,
Si cu ce suntem noi vinovati ca traim ?
Libertatea e-o muza, parca e-o jucarie
Care chiar ne dicteaza cand va fi sa murim,

Am avut chiar parinti, i-am iubit prea putin,,
I-am chemat cand ne-a fost incredibil de greu ,
Ei au fost sansa noastra ratacind prin destin,
Dar acum nu mai sunt, cand ne e cel mai greu.

Ne taram prin oras, triumfand fara rost,
Si ne facem sa credem ca cersind am invins,
Dar platind pe la vame libertatea drept cost
Cand ajungem acasa iar ne punem pe plans !

Stelian Maria, 2011.11.04
acasa, In Svängsta, Suedia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu