sâmbătă, 18 decembrie 2010

furtuna de dupa furtuna

Cand "militienii" au luat Piata cu asalt am vazut intre oamenii de la I.M.G.B. (asa le spuneau astora atunci) un membru al G.I.D. Agita de parca era Polanski.
Dupa plecarea minerilor, dupa ce Ion Iliescu i-a adunat pe acesti betivi sa le multumeasca pentru cadavrele mineriadei, in Bucuresti se asternuse o liniste macabra.
Dupa un timp mi-am reluat serviciul. Seful meu, Dimoftache, un individ scund si foarte gras caruia noi ii ziceam Gogosarul", m-a amenintat ca ma raporteaza pe undeva...
Nu a durat si au venit doi indivizi de la circa de "militie" nr 9, din Pantelimon, tipi care s-au prezentat a fi lot. maj. Cristea si cpt Ghita, tipi care au avut sarcina sa ma ia cu ei, ceea ce au si facut. Nu m-am opus pt ca nu mai aveam putere.
In circa de politie am fost interogat de un individ care a refuzat sa se prezinte.
Un pumn bine plasat m-a facut sa-i injur si sa ii amenint cu ce ma pricepeam mai bine.
In fata politiei respective incepusera sa se adune oameni care cereau eliberarea mea. Nu erau veseli si cred ca toata munitia politistilor nu ii putea opri.
Am fost eliberat cu o mare vanataie pe obrazul drept, si cu amenintarea ca "daca ma mai arat prin piata universitatii voi muri prin cine stie ce santuri".
Capul ma durea cumplit de la fisura craniului capatata pe 13 iunie 1990.
Unele fracturi se apucau sa se vindece. Noroc ca nu erau fracturi mari.
Pentru prima data mi-a venit ideea sa refuz sa mai fiu roman. Pentru prima data am vrut sa fug oriunde dar sa nu mai traiesc in Romania.
Oare cat au priceput Constantinescu, pe care l-am intalnit personal, si Basescu ?
Cred ca toti acesti "dracu sa-i ia de ucigasi" se sprijina reciproc atata timp cat nu avem condamnati pentru genocid.
Am avut casa ascultata cu microfoanele securitatii. Mi-am gast in receptorul telefonului un microfon. L-am distrus injurand inainte.
Apoi am parasit tara. Mie mi-a fost de-ajuns. pe 24 august 1990 plangeam plecand din tara mea, de langa prieteni si de langa familie.
A urmat o proasta perioada in exil, dar voi reveni...

Stelian Maria

2 comentarii:

  1. Iti inteleg fristrarea , am trait-o si eu pe pielea mea , nu atat de brutal , dar dupa ce mi-au suierat cateva gloante pe la ureche in Decembrie '89 in Timisoara , mi-am zis ca nu ma mai poate intimida nimeni si nimic.

    In 1990 am fost si eu golan in Timisoara, manifestarile nu erau atat de impresionante ca in Bucuresti dar ele existau. Cu totii il uram pe Iliescu, chiar si militienii.

    Atitudinea acestora in Timisopara era diferita, le era frica de multime, echipajele de jandarmi desi aveau ordin sa nu asculte de demostranti nu isi asculatu superiorii. Militienii de la noi nu s-au aratat la fata decat prin '91.

    Am scris pe blog ceea ce am facut in Decembrie , ce am facut in Iunie inca nu am scris dar poate o voi face..mi-ai dat un imbold.

    RăspundețiȘtergere
  2. te rog sa scrii. avem nevoie de adevar. scrie. ai tot respectul meu si te asigur ca iti tin pumnii. George Serban mi-a fost prieten.

    RăspundețiȘtergere