marți, 14 decembrie 2010

"noi muncim, nu gandim"

In masina care ne ducea undeva ma gandeam la prietenii mei din Piata.
Oare cati au scapat ? Oare cati au avut o soarta ca a mea sau mai rau ?
Ma asteptam la ce era mai rau pentru noi. Credeam ca nu am sa mai vad lumina zilei. Ma asteptam sa mor si, in situatia in care eram chiar ar fi fost o binecuvantare pentru mine sa scap de dureri.
Am fost basculati ca niste baloti in Piata Unirii din Bucuresti. Singurul ochi care vedea ceva m-a avertizat ca se intamplau lucruri necurate, dracesti.
AM VAZUT MINERI !!!
Eram aproape de tramvaiul 14 care ma ducea acasa daca il luam. am "fugit" ca melcul si am reusit sa ma catar pe ultima scara a tramvaiului, timp in care vatmanul a inchis usile pornind. In spate am auzit cateva batai in usi... erau cativa mineri care tocmai pierdusera tramvaiul ori ma pierdusera.
Odata ajuns acasa am fost avertizat de un vecin de pe scara ca minerii au fost la mine acasa. Usa era sparta, mobila facuta zob, peretii greu incercati cu tarnacoapele in cautarea unor ascunzatori.
Chitara mea era facuta mii de farame.
M-am asezat si am incercat sa o strang de parca mai aveam ce sa salvez, dar am ridicat pumnul catre cer si i-am blestemat pe faptasi.
DE UNDE STIAU ANALFABETII DIN VALEA JIULUI UNDE LOCUIAM EU IN BUCURESTI ???
Simplu... erau condusi de cate un "secu"/"militian" local si care avea sarcina precis trasata.
M-am spalat cu greu si am plecat catre un loc unde trebuia sa ne strangem in caz ca totul era pierdut. Acolo erau cateva persoane printre care studenti la medicina care m-au luat in primire. Au constatat ca aveam fracturi la degetele de la maini si o fisura a cutiei craniene. Restul era numai o vanataie si o rana deschisa care avea sa se vindece mai usor. Imi amintesc cum o fata a inceput sa planga in hohote in timp ce incerca sa ma ajute. I-am spus ca imi trece daca am reusit sa ajung pana acolo.
Bucurestiul era impanzit de grupuri de mineri si cadre politienesti si securiste imbracate in haine de ortaci !
Bateau, omorau, arestau la chemarea lui Ion Iliescu, a acestui gunoi urat mirositor al istoriei tarii, a acestui las si tradator nepedepsit pana in ziua de azi !
Ion Iliescu care multumea minerilor (dovezile clare o spun) si mintea ca el nu a facut asta de parca ramasese idiotul in epoca de piatra unde nu existau aparate de inregistrat !
Am stat ascuns... pilulele isi faceau cu greu efectul. Ma durea tot corpul si aveam stari in care imi venea sa ma arunc pe geam ca sa imi curm durerea.
Zvonurile veneau ca niste traznete... am aflat atunci ca au murit multi dintre noi, si ca au fost ingropati cu mare graba pe undeva.
Ion cel Prost (Iliescu) a declarat ca "doar 6 persoane au murit in timpul ciocnirilor..." Cimitirul Straulesti 2 a fost asaltat de aproximativ 200 de noi morminte, sapate peste noapte, morminte la capul carora crucile facute in graba aratau doar "neidentificat" !!!
Auzeam hoardele de mineri cantand, ca o blasfemie, "noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa, pana nu eliberam capitala noastra" !
Apoi s-a lasat linistea... au plecat acei oameni fantastici, care strigau de li se uscau plamanii "noi muncim, nu gandim" !!! Au avut mare dreptate cu partea a 2-a a lozincii!

Voi reveni
Stelian Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu