stateam intinsi intr-o camera de la etajul 7. ascultam rapaitul razlet al armelor si ne mai aruncam cate un ochi afara prin fereastra. am localizat rand pe rand cateva puncte de unde cineva tragea spre cladirea radio. am ripostat si de multe ori trebuia sa fim rapizi in a ne adaposti pentru ca gloantele muscau rapid din tot ce era deasupra noastra.
spre orele 21 ne-am postat ca sa aparam terasele cladirii... intinsi pe beton, tremurand de frig, obositi dar cu sange rece ca si decembrie.
eu stiam ce insemnau "trupe de desant" si imi indrumam cat mai bine oamenii... oameni care pentru mine erau un fel de ultim bastion al tarii noastre in acele clipe.
elicopterele nu au venit.
ne-am hotarat sa iesim pe terasa si am fugit primul catre parapetul terasei... au urmat pe rand cei care ma insoteau.
unul dintre soldati a cazut la mijlocul drumului impuscat in abdomen. nu il puteam ajuta pentru ca ma expuneam. cineva tragea de undeva de la o inaltime mai mare decat etajul 7.
am vazut ca cineva tragea dintr-o macara turn, din cabina acesteia. mi-am pus mitraliera sa traga si in scurt timp nimeni nu a mai tras din cabina macaralei. mereu mi-am dorit ca acolo sa fi fost doar "simulatoare de zgomot" pentru a nu-mi incarca viata cu moartea unui om.
l-am dus jos pe soldatul ranit dar am aflat ca 2 ore mai tarziu acest OM a murit.
tot cerul a cazut pe umerii mei si nici azi nu stiu cine a fost acel soldat pe ai carui umeri Iliescu si-a faurit imperiul de hoti si tradatori.
voi reveni,
Stelian Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu