Astazi s-a implinit o saptamana de la nasterea fiului meu, Viktor.
Miercurea trecuta, seara, au inceput durerile. Mama lui Viktor, iubita si sotia mea, m-a trezit joi dimineata sa-mi spuna ca in scurt timp vom fi parinti.
Apa a inceput sa curga joi dimineata si in scurt timp am plecat la spital in Karlskrona. Dupa ce au consultat-o si au trecut cateva ore ni s-a spus ca nu e inca timpul si ca ar fi mai bine sa asteptam acasa.
Masina parca se indragostise de parcarea spitalului si imi facea necazuri cu pornirea. Nu stia ca pe seara se va parca in acelasi loc.
Am revenit seara, joi 22 sept 2011. Dupa un control de rigoare am fost repartizati in camera in care aveam sa ne purtam durerile spre ceea ce avea sa devina inca o viata de om.
Totul era curat, cu pat, fotolii, masuta, televizor, chiuveta, dulap pt haine, seif, etc. Daca nu ar fi fost durerile am fi crezut ca suntem intr-o excursie placuta.
23/09, dimineata pe la ora 10, am fost mutati in camera unde trebuia sa vina pe lume Viktor.
Dotarile erau impecabile. Personalul isi facea datoria cu profesionalism si cu suflet.
Mama lui Viktor a avut curajul si ambitia sa nasca normal desi era primul ei copil.
Durerile erau crancene si plangeam in mine pentru ca ma simteam neputincios si ca nu puteam sa fac mai mult pentru iubita mea. O tineam de mana, o masam, o imbarbatam, o ajutam sa respire, o ajutam atat cat credeam eu mai bine. Cu toate astea imi venea sa urlu pentru nedreptatea care a fost lasata ca durerea sa nu fie impartita egal intre barbat si femeie. Nu am vrut sa dau drumul mainilor care ma strangeau cu frica... nu puteam sa plec de langa ochii care ma cautau disperati cerandu-mi ajutorul. Am ramas langa iubita mea si am facut tot ce am putut ca ea sa ma simta alaturi.
Dupa mai multe ore in care durerea si-a facut de cap fizic si psihic, in care viitoarea mama a luptat cu o forta greu de imaginat, invingand dureri cumplite, cu mine ca un mare neputincios alaturi, dupa o munca uriasa a personalului medical, am vazut cum Viktor a inceput sa se strecoare catre lumina zilei, catre o viata care incepe in bratele ambilor parinti.
A fost pus imediat pe pieptul mamei care l-a primit obosita, ca o fiara ranita care isi cauta puiul.
L-am mangaiat amandoi si impreuna i-am taiat cordonul. Sa fie intr-un ceas bun !
Din clipa aceea nu ne-am despartit de Viktor.
Dupa ce am fost mutati intr-o alta camera, unde aveam sa dormim toti trei, am inceput sa ne linistim. Personalul venea si batea discret la usa inainte sa intre si sa ne ajute.
Duminica seara am plecat catre casa in formatie de trei. Masina mea a pornit vesela la drum, regasindu-si locul firesc acasa.
Stelian Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu