in seara de 24 dec 1989 parca se mai calmasera cele doua parti rivale... revolutionarii care credeau in ceea ce faceau si sprijinitorii loviturii de stat pe de-oparte si "simulatoarele de zgomot" ale lui Iliescu/Ceausescu de cealalta parte.
stateam intins pe un beton rece si ascultam colinde cu un acompaniament din ce in ce mai rar si mai fals al unor arme indepartate. incepeam sa cred ca ajung viu acasa... si s-a facut dimineata. era Craciunul. amicul meu Nicu Rosu si cu mine ne-am urat sa ajungem acasa teferi si sa ne facem crita ca sa dormim cateva saptamani fara intrerupere. nu dormisem de exact 4 zile si patru nopti. mi-am spus ca mitraliera mea trebuia sa se odihneasca si ne-am indreptat spre parterul cladirii radioului pt a preda armele. am iesit in strada si am plecat spre casa. aveam in buzunar un glont cam turtit care m-a evitat cu doar doua palme si ii eram recunoscator pentru asta. am si acum acel glont destinat mie. drumul spre casa a fost incarcat de peripetii... prea multi care baricadau drumul degeaba, prea multi care se ridicasera ca baba dupa ce razboiul se terminase. mi s-a facut mila de ei. odata ajuns acasa m-am schimbat de haine si am plecat la serviciul meu la I.D.E.B. pe bulevardul 1 Mai. Directorul, un tip pe nume Mazilu, s-a bucurat sa gaseasca intariri in mine si Nicu, doi "revolutionari trecuti deja prin foc". ne-a procurat arme si iar ne-am gasit intr-o ipostaza de care tare mult am fi vrut sa ne scuturam... cea de soldat. am intrat din nou in rol si am inceput sa veghez, veghe transformata intr-un somn de cateva ore. cand m-am trezit am sarit ca ars si cu mana pe pistolul mitraliera. atunci il visasem pe soldatul impuscat in abdomen in cladirea radio. tremuram si imi era foame, aveam totul ravasit in minte, mi se derulau imagini cu impuscaturi si cu sange pe asfalt... mi-a fost rau si am vomitat afara un stomac gol de cateva zile.
voi revani,
Stelian Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu