miercuri, 4 august 2010

25 aprilie 1990

Vreau sa cer scuze pentru ca scriu si se strecoara greseli in text. scriu fara sa corectez ca sa economisesc timp. poate ca am mai inceput sa dau rateuri si sa fiu si nesigur dar sper ca nu asta conteaza.

Am dormit iepureste in cort... urechile mele cautau sa prinda eventuale invazii Iliesciene... dar i-am multumit tipului ca m-a lasat sa prind cateva ore de somn iepuresc.

La una dintre orele diminetii am deschis ochii si am iesit afara asa nebarbierit si un pic cam nespalat. Nu mi-a venit sa cred... pe platoul din fata teatrului se mai aflau cateva corturi.
E fantastic sa vezi ca ideea ta a prins roade... m-am bucurat ca un copil si am inceput sa cred in reusita noastra.

Nici nu reusisem bine sa deschid ochii cand o fata se apropie si imi spune ca ea e "Roxana Iordache de la Romania Libera"... nu stiam daca sa ma ciupesc de obraz, sa o concediez pe Roxana sau sa imi dau ceva suturi in fund ca sa vad ca in Piata Universitatii ramasesera multi oameni.
Doamne cat de fericit am fost sa-i vad !!!

Mi-am revenit cam repede dar definitiv din amorteala, fara cafea, fara periuta de dinti, cu un miros pe care il constientizam... era zi noua si noi eram pe acele metereze imaginare.

Cineva a venit si ne-a adus o oala cu ciorba si paine... era o femeie. Nu stiu cine dar ii multumesc si azi pentru acea ciorba fantastic de buna. Ne-am asezat cum faceam la munte sa mancam. In jur era o masa de oameni deja draga mie.

Octavian Radulescu era si el cu noi pe metereze. De undeva a aparut si Dinca. 21 decembrie si alianta poporului erau prezente. Parca purtam deja o victorie mareata impotriva unei dictaturi noi, impotriva unor politicieni care franau mersul tarii catre Europa.
Cred ca erau cele mai fericite clipe traite de mine.

Balconul a fost redeschis in dupaamiaza aceleiasi zile si am fost din nou prezent cu Nu plecam acasa. Langa mine au inceput sa apara indivizi care nu aveau nimic de spus dar care se afisau batandu-ma pe umar si facand o grupa imresionanta in jurul meu. Numai eu cantam.

Mai tarziu a aparut in Piata Cristi Paturca.
A imprumutat chitara mea si, alaturi de Laura Botolan tot incerca sa dea un sens versurilor "imnului golanilor" pe scarile din fata teatrului.

Piata se umplea spre bucuria noastra dar seara se golea si cei ramasi acolo eram putini.

La balcon au aparut din nou Doina Cornea, Ana Blandiana, Octavian Radulescu, si alti romani demni de respect si de incredere.

Ne-am hotarat sa tragem baricade simbolice, niste benzi, sfori, ca sa delimitam Zona libera de neocomunism, KILOMETRUL ZERO -BUCURESTI !


voi reveni,
Stelian Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu