Cristian Paturca

L-am cunoscut pe Cristi cand el era inca militar si venise acasa intr-o permisie.
Pe atunci aveam o cunostinta comuna careia eu ii predam lectii de chitara.
Asta era in anul 1984 (sper ca nu gresesc).
Nu l-am mai vazut pana pe 25 aprilie 1990, cand a venit in Piata Universitatii. Poate ca a fost acolo si inainte, nu stiu.
Stateam pe treptele din fata teatrului National si cantam mai mult pentru mine la chitara.
Cristi si cu Laura (autoarea versurilor unor cantece interpretate de Cristi) s-au oprit langa mine. Atunci i-am imprumutat chitara mea lui Cristi care a inceput sa puna bazele Imnului Golanilor. Acolo s-a nascut acest imn si nu cum Cristi a declarat mai tarziu ca se afla in toaleta facultatii...
Dupa ce Piata a primit Nu plecam acasa al meu, Imnul golanilor a fost bine venit si a contribuit la nasterea sperantei in randurile manifastantilor.
M-am simtit dator si asa am scris LIBERTATE TE IUBIM. A urmat Cristi cu un alt cantec, si iarasi eu, si iar el... si Vlad Galis, si Calin Jicarean, si regretatii Nicu Vladimir si Valeriu Sterian, si Alexandru Andries.
Marea noastra problema era atunci cand Balconul se inchidea si atat Marian Munteanu cat si cei mai sus amintiti de mine, inclusiv Cristi, plecau acasa iar eu eram singurul dintre noi care ramaneam non stop in Piata Universitatii, la cortul meu si facand pe politaiul pentru a ne asigura protectie si ordine.
Sunt sigur ca atat Romulus Cristea, Roxana Iordache, Si mii de manifestanti, pot sa confirme prezenta mea fara pauza in Piata Universitatii !
Dupa mineriada l-am reintalnit pe Cristi care nu patise nimic dar care mi-a spus ca l-au cautat minerii acasa.
Apoi eu am parasit tara fara sa-l mai vad.
Revenind in tara in decembrie 1993, cu un transport cu ajutoare organizat de mine, pentru casa de copii nr. 9 din Bucuresti, am participat la comemorarea revolutiei in Piata Universitatii.
Aici a trebuit sa fac fata imbratisarilor si lacrimilor a multor manifestanti care ma crezusera mort.
Cristi si cu mine ne-am imbratisat. Am cantat cateva cantece. Atunci am aflat ca Paturca canta tot repertoriul din Piata, adica si cantecele mele. M-am bucurat.
De atunci nu l-am mai vazut.
Am auzit de el, am auzit ca s-a imbolnavit si am incercat sa iau legatura cu el.
Din nefericire sunt la 2000 km de Bucuresti si incercarile mele au fost fara rezultat. Am vrut sa-l sprijin. Regret ca nu am insistat mai mult in a-l cauta.
Vad cu tristete cum oameni ca Paturca dispar... cum oameni ca noi sunt marginalizati de marea parte a poporului roman dezinformat si incapabil sa inteleaga ca noi ne-am jertfit totul pentru ei, pentru tara noastra. Vad cum politicienii de tot soiul se catara pe umerii nostri la putere si ne lasa sa murim in mizerie si singuri, asa cum a facut-o Cristian Paturca !
Imi amintesc cum l-au terminat pe Valeriu Sterian.
Oare cine urmeaza ? Andries ? Galis ? Calin ? Marian Munteanu ? Roxana Iordache ? Romulus Cristea ? Stegarul Pietii Universitatii, George ? Eu ???

Imi va lipsi mereu Cristi !

Stelian Maria