Lovitura de stat din 1989

Judecati singuri daca este sau nu asa cum scrie autorul acestor informatii!

Vom prezenta, pe scurt, pe autorii loviturii de stat şi ai
preluarii puterii, începând cu ziua de 22 decembrie 1989. Sint si
omisiuni.(interesant care???)

1. Iulian Vlad. Evreu. General. Şef al Departamentului Securităţii
Statului, din timpul regimului Ceauşescu, până pe 31 decembrie 1989.

2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de
dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a
trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât
bolşevicilor evrei aduşi în România pe tancurile Armatei Roşii, cât şi
urmaşilor acestora, fapt ce reiese cu uşurinţa din activitatea sa de
coordonator în procesul de preluare a puterii politice, în luna
decembrie 1989, de către aceştia şi în cadrul Guvernului Petre Roman.
"Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail Şora, ministrul învăţământului,
1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai multe orientări, în
funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan era, oficial,
doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea
figura unei eminenţe cenuşii" (Toma Roman-jr., Mihai Şora, Roşu de
Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).

3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului evreiesc?). General în
regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului
Apărării în locul ministrului Milea, care încetase din viaţa, în
condiţii încă neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al
ministrului apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale,
1989-1990. Ministrul Apărării, în 1990-1991.

4.Teodor Brateş. "-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele
călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături
de Petre Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în
toată ţara. Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi
securişti, care atacau şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau
otrăvite apele, aruncate în aer uzinele termice şi barajul de la
Dâmbul Morii, etc."(Ieronim Hristea, De la steaua lu David la steaua
lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti 2004). Numai
neadevaruri, dar care erau de natură să provoace un razboi civil. Şi
alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.

5. Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: "O
coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa
punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea
de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să
dispară complet de pe harta lumii."
In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.

6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de
la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.

7.Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat
Ilici), evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de
poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la
1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al
lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă
bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost
româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.
Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru
Iliescu a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.
Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată
la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti,
care nu era mama lui Ilici).
În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din
Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa
ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici
(Mircea şi Crişan, veri primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat
militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct la
IRSOP.
Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp
înainte de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.
Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa,
Nina Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la
steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră,
Bucureşti, 2004, p. 454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai
înainte din cartea lui Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).
Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor
etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru
că bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea
apartenenţei lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români,
francezi, englezi, germani, italieni, ruşi, etc. şi atunci cand sunt
corecţi şi când au săvârşit fapte reprobabile, tot aşa există şi
evrei. Numai că oculta evreiască acţionează cu ameninţări, atunci când
se precizează cuvântul evrei pentru cei care au săvârşit fapte
reprobabile.
Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie
de evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai
mulţi sau mai puţini ani în Rusia, respectiv, în URSS.
Ion Iliescu şi-a făcut studiile universitare la Moscova, unde ajunge
cu sprijinul Anei Pauker.
Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la Moscova.
Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat
la Congresul Partidului Comunist din România, din 1931, din
localitatea Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres
cerea dezmembrarea Romaniei. La acest congres tatăl său devine membru
al Comitetului Central. Ion Iliescu nu şi-a dezamăgit tatăl,
contribuind, în 1990, la blocarea Reîntregirii României.
Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion
Iliescu, ofiţer de securitae, a participat la crimele împotriva
poporului roman, ca adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de
interne.
Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a
fost al cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din
punct de vedere politic în Ion Iliescu.
Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman.
A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării
Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990,
preşedinte al Republicii.

8. Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile
sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a
fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după
alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre
Roman se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile
depuse în legătură cu agricultura. Constată că în urma acestui fapt
agricultura arată jalnic, neproductivă-prin parcelarea pământului,
prin abandonarea, nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în
paragină, de izbelişte, prin desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa,
asociaţiile agricole -Cooperativele agricole de producţie, fostele
Gospodării agricole colective. Vicleană ocolire. Nu faptul că ţăranii
şi-au primit pământul confiscat de regimul comunist înapoi, desigur în
suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum le-au avut, a dus la un
dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea mijloacelor de
producţie. Ţăranii, când au fost obligaţi să intre în gospodariile
agricole de producţie, au fost obligaţi să predea acestor unitaţi
socialiste şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele şi alte
mijloace de producţie. In 1990, pe lângă pământ, le reveneau de drept
şi mijloacele de producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a
văzut în faţa pămantului doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul
şi-a cumpărat cazmale şi a început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un
măgăr, şi-a cumpărat un mânz şi a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul
s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu tehnica moderna agricolă,
care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a doua oră, plătea cu
produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu i se ara tot
pământul şi se striga împotriva lui că nu e în stare să fie ţăran,
să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii
de ani, că el este ţăran, agricultor. Iar pâna la 23 august 1944, a
fost factor de luat în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa,
uneori chiar el facea preţul grâului european. A trebuit să vina o
mâna de bolşevici evrei din Rusia, după 23 august 1944, la putere în
Romania, să lovească de moarte ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din
decembrie 1989, să lovească iar, tot de moarte, aceeaşi ţărănimea
română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în consecinţă
incapacitatea ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru prima
data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut pământ
nelucrat şi foametea în mediul ţăranesc şi în toată tăra. Cumpărătorii
străini, dar şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă de
propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând
pământ pe sume de nimica. Probabil şi finanţarea, din exterior, a unor
cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ.
Tot acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii
pripropietari şi-au scos cu vârf şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor
li s-ar fi restituit mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat,
semănat şi recoltat tot pământul, ca pe vreamea gospodariilor
socilaiste de productie şi fiecare ţăran ar fi beneficiat proporţional
cu suprafaţa pământului său. Intreaga agricultură a ţării era
mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o pedeapsa nu ar
fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda de
agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de
către toţi ţăranii din Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi
nu ar fi fost falimentată din lipsă de cumpăratori de tractoare.
Localitaţile rurale, cele mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi
vor fi împrospătat utlajele mai vechi cu altele noi, fenomen normanl,
într-o ţară condusă pentru binele ţării. In felul acesta România nu
ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii locuitori ai satelor
având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica de tractoare
din Braşov şi Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi trebuit
să devină proprietatea ţărănimii române, reprezentată printr-o
asociaţie pe ţară. Soluţii pentru progresul României au fost, dar nu
s-a vrut aşa ceva.
România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan
industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială,
ceea ce s-a vazut că nu e adevarat. Cumplexele industriale, din clipa
vânzării lor, au funcţionat la parametri concurenţionali
internaţionali. Modernizarea a fost si este un proces continuu.
Industria petrolului, cu toate fabricile aferente, complexele
energetice nucleare, cu toată capacitatea industriei românesti de a
fabrica în ţară utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria
de elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.
În legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie:
".eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican şi pe Mihai
Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei
cei mai apropiaţi. Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu
tatăl meu". (Petre Roman, Libertatea ca datorie, Editura Paideia,
2000, p. 112).

9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie
1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de Comandant al
Departamentului Securităţii Statului.

10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.

11. Mugur Isărescu. Evreu. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost
titularizat la Ministerul Afacerilor Externe. Trimis diplomat la
Ambasada României în Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990,
Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

12. Ioan Aurel Stoica. Evreu. Ministru al industriei construcţiilor de maşini.

13. Nicolae Militaru. Evreu. General. Ministrul Apărarii, 1989-1990.

14. Sergiu Celac. Evreu. De reţinut informaţia: "în arhive se
descoperise că tatăl lui Celac, angajat la Consiliul de Stat al
Planificării în anii 50, furnizase informaţii strategice consilierilor
sovietici. Sergiu Celac era. translatorul lui Ceauşescu" ( Emil
Berdeli, Microfoanele din dormitor au dezvăluit şi situaţii jenente
pentru şeful DIE, în Gardianul, 15 aprilie, 2004). Ministru de
externe, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990. Ambasador la Londra,
1990-1996, din 1991 acreditat şi la Dublin, cu reşedinţa tot la
Londra. Guvernul Petre Roman şi preşdintele Ion iliescu, au blocat
Reîntregirea Romaniei. Poziţia Guvernului Petre Roman a fost exprimată
public, fără echivoc, de ministrul de externe Sergiu Celac: "
Ministrul de externe de atunci, al României, declară Agenţiei FRACE
PRESS că Podul de flori constituie o iniţiativă particulară. Adică e
problema lui Gheorghe Gavrilă Copil şi atât? Cutremurătoare opinie,
din partea unui membru al guvernului!" (Gheorghe Gavrilă Copil,
Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, Editura Dacia Eternă,
Bucureşti, 1999, p.33. Cartea deconspiră, pe bază de documente,
anexarea Revoluţiei Române şi a Podului de flori, de către casnicii
Moscovei. Poate fi accesată pe internet la www.agero, la rubrica
Istoria Romaniei, în cadrul titlului Dragi romani din R. Moldova
veniţi cu noi în Uniunea Europeană, la www.curaj.net
şi la www.miscarea.com
, la rubrica De peste Prut.

15. Mihai Chiţac. Evreu. General-locotenent. Ministru de interne, 1989-1990.

16. Moldoveanu Ioan Jean. Evreu. General-locotenent. Adjunct al
ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei,
1989-1990.

17. Dan Marţian. Evreu. Studii superioare la Moscova. Lector la
Ştefan Gheorghiu. Apropiat al lui Ion Iliescu.
În 1990, preşedintele Camerei Deputaţilor.

18. Alexandru Bârlădeanu. Evreu. Impus de Moscova, la Bucureşti, în
1947, ca secretar general al guvernului de atunci.
În 1990, preşedintele Senatului.

19. Adrian Severin. Evreu. Ministru de stat pentru reformă şi
relaţiile cu Parlamentul, 1990-1991, Preşedintele Agenţiei Naţionale
pentru privatizarea şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii,
1991-1992.

20. Corneliu Bogdan. Evreu. Angajat de Ana Pauker la MAE ca director.
Din 26 decembrie 1989, ministru secretar de stat la Ministerul
Afacerilor externe.

21. Teodor Stolojan. Tatăl său, la studii în URSS, a venit însurat cu
o cetăţeană sovietică. (evreu,numele adevarat- STOLL )
Ministru de finanţe, 1990-1991. Prim-ministru, 1991-1992.

22. Eugen Dijmarescu. Evreu. Ministru al economiei şi finanţelor, 1991.

23. Mihai Şora. Prieten din tinereţe cu Miron Constantinescu, cu
Benno Hechter, fratele lui Mihai Sebastian s.a. La studii în Franţa,
unde, în 1938 devine membru al partidului comunist francez, partid
membru al Kominternului. Angajat, în 1948, de către Ana Pauker, la
Minisaterul de Externe. Admiraţia pentru Ana Pauker nu a reuşit să
şi-o disimuleze nici in anul 2005: ,,Ministrul de externe nu era Ana
Pauker? Ba da, am cunoscut-o personal. Era o persoană dură, puternică,
dar bine mobilată intelectual. Cred că era singura din conducerea PCR
din acel timp, care putea vorbi coerent şi, relativ, logic,
bineinteles dupa "logica" lor. Cunoştea foarte bine limba romană,
vorbea foarte corect, spre deosebire de alţi activişti, mai ales că
mulţi erau de "import", ajunşi în MAE" (www. plai-cu-,boi, 10/31/05,
Toma Roman jr., Mihai Şora, Roşu de Paris, II, p. 1). Din 26
decembrie 1989, ministrul învăţământului.

24. Victor Babiuc. Evreu. Expert la Comisia Constituţională, 1990.
Ministru de justiţie, 1990. Ministru de interne 1991-1992.
Dacă vreunul din cei nominalizaţi ca evrei, nu este evreu, în locul
lui se pot aduce zece nume de evrei din înaltele structuri
guvermamentale şi din alte instituţii. Si chiar de sub directa sa
conducere. Sau condus de către aceştia şi de către alţii.

25. Sergiu Nicolaescu. Dar acesta este român, cu o creaţie
cinematografica de excepţie, de autentic patriotism. Exista o
explicaţie. Sergiu Nicolaescu este nepotul generalului Cambrea,
comandantul Diviziei Tudor Vladimirescu, formată şi instruită în URSS
de Ana Pauker. Beneficiarul regimului Ana Pauker-Silviu Brucan? Sergiu
Nicolaescu. În anul 1947 era în prag de absolvire a Şcolii de Ofiţeri
de Marina! Acum are loc un moment periculos pentru destinul tânărului
Sergiu Nicolaescu. Tatăl sau e arestat, ajunge la Canal. Intreaga
securitate română căzuse în mâna evreilor. In urma arestării tatălui
său, este sfătuit să se interneze în spital şi neprezentandu-se la
examene, a ramas fără Şcoala de Ofiţeri de Marină. Securiştii evrei
nu-l abandonază, dar nici Sergiu Nicolaescu nu-i va părăsi niciodată.
Termină o facultate tehnica şi ajunge inginer. A lucrat nu oriunde, ci
în întreprinderile Ministerului Apărarii, în Departamentul Special, în
1954 fiind director la una din acestea. Nu a fost invitat să fie si
ofiţer de securitate, nici nu a solicitat aşa ceva, dar trăia în chiar
mediile inteligenţei şi puterii politice evreieşti. Cu aceştia ajunge
să acţioneze în Decembrie 1989 la înlăturarea şi împuşcarea lui
Nicolae Ceauşescu şi la consolidarea regimului iudaic post decembrist.
KGB-iştii bolşevici de după 23 august 1944, rudeniile, urmaşii
acestora, preiau din Decembrie 1989, toate frâiele puterii politice,
precum cei de după 23 august.
Jocul la doua capete, KGB-MOSAD, sau, mai cuprinzător spus,
KGB-evreimea internaţionala, este de notorietate publica.
Pentru Sergiu Nicolaescu, cel mai mare om politic este Silviu Brucan.
Această opinie şi-a exprimat-o cu claritate, în ultimii ani, de mai
multe ori.
A d d e n d u m l a c a z u l A n e i Pauker
Terorism evreiesc în România
,,În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU,
basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei
ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict
cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana
Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat
(1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un
episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana
scapă şi se refugiază în Elveţia. După reluarea relaţiilor diplomatice
cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o
intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani
închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului
Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul
din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion
Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER
este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă
fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o
maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă,
de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în
aventurile amoroase. Putea demonstra prin politica sa, faptul că era
înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea
acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales
decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe
care nu căuta să-l ascundă. Sentimentul care a dominat intrigile sale
politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor
politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în
calitate de "dictator delegat" (Gh. Buzatu,România cu şi fără
Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).
Gheorghe Gavrilă Copil






Deşi am nişte rezerve (fiind vorba de un reprezentant al structurilor statului),
vă las să judecaţi voi.....


Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El
a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la
dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a
fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui
Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au
fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele
Unite.
Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat
că ultimele sale cuvinte ar fi fost: "Mi-au făcut-o şi ei mie.".
Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se
pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din
Decembrie 1989 ?
Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul,
pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi
termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă
voi argumenta în continuare de ce.
S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în
mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au
fost informaţii certe.
Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul
anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie
succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea
Sovietică.
Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful
KGB-ului în Uniunea Sovietică.
Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din
proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a
ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov
cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului. De
aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din
partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii
Sovietice.
Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova.
În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că,
în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din
Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un
cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu
făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul. În urma verificării
informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele,
dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care
circula Ceauşescu. Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze
intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia,
femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri
aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă "ochi dulci", în ideea de
a intra în vorbă cu ei. Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat
că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia.
Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată
acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi
care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost
împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.
R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii
turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din
Decembrie 1989?
P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au
fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime. De
exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare,
iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambaccian,
care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest
lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit
simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care
trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi
fost prins.
R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?
P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care
imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi
simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la
întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că
Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat.
Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată
pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat
niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu
celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă
trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind
aplicaţiile pe hartă.
Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de
securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de
securitate, care se ocupau de securitatea naţională.
Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din
1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau
nu să-l aperi pe Ceauşescu.
Trebuie spus că s-a afirmat că în România a
fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de
sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia
militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta
începută ar fi eşuat. Dar lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în
stradă.
R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?
P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au
hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a
hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea
Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite. Reţeaua informativă,
însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse
şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu
serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel,
vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt
legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi,
în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor
de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara,
a fost graniţa sârbească.
R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul,
ce voiau, de fapt, să facă ?
P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika,
adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de
libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid. De ce?
Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei
de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel,
la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la
Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat
cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că
trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a
plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi
el, la al XIV-lea congres.
Efectul discuţiei lor s-a văzut şi
în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles
cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a
primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu
i-a zis: "Să vedem dacă mai apuci!...".
R: Pe oamenii din trupele de comando cine i-a împuşcat?
P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului
General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara
de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran.
Când a plecat din Timişoara, Nuţă a luat cu el toate
documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc,
inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe
împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au
urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă,
echipajul şi dovezile au ars. Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus
la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar
şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta
pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia
externă.


Material primit de mine de la domnia sa, Mircea Vasilescu.