Duminica orbului

DUMINICA ORBULUI a intrat in istoria Romaniei ca ziua in care romanii au avut prima sansa pentru a-si lua in maini propriul destin.
Inceputul lunii mai a anului intai, 1990, de dupa mascarada comunista din tara noastra, ne-a gasit pe baricade obositi, cu haine ponosite, degete ingalbenite de fumul tigarilor, destul de nemancati, tristi.
Cu tot avantul nostru, cu toata increderea in romani, cu toata speranta care inca nu murise, vedeam cum eforturile noastre se scurgeau in canalele Bucurestilor, canale unde FSN-istii dadeau de zor din lopeti si tarnacoape.
Eu mergeam printre manifestanti si incercam sa-i imbarbatez.
"Nu plecam acasa" devenise paiul inecatului, paiul nostru de care ne agatam doar 200.000 din cetatenii Bucurestiului.
Proiectiile noastre pe zidul facultatii de arhitectura nu reuseau decat sa intareasca in manifestantii prezenti ideea ca lupta noastra pasnica este o lupta dreapta si intemeiata, o lupta cum mai toate luptele ar trebui sa fie : FARA VIOLENTA !!!
Piata Universitatii era un fel de altar sfant pentru noi. De cate ori trec prin acel loc imi las lacrimile sa-si urmeze cursul firesc... nu cred ca exista prea multi romani care sa simta aceasta durere profunda pe care in final ochii o improsca prin lacrimile nevinovate care de cele mai multe ori se usuca pe obrajii infierbantati.
Imi faceam rondul si incercam sa pazesc Piata cat puteam... ma aflam in Balcon si cantam alaturi de 200.000 de piepturi satule si prea calcate in picioare pentru a mai rationaliza ca raul ne pastea prin imprejurimi.
DUMINICA ORBULUI...
In Piata era o liniste de mormant... ne-am facut datoria si am votat impotriva lui Ion Iliescu si a fostilor lingai Ceausisti.
Mergeam parca fara rost, in toate directiile. Roxana Iordache si Romulus Cristea erau si ei parca pierduti... stiam toti ca Romania voteaza in masa acel "a murit regele, traiasca regele" ! Imi era rau si imi amintesc ca in acea zi nu am mancat nimic... abia ma mai tineam pe picioare.
Ca o sfidare a propriei dureri, a propriei sale dezmembrari ca natiune, ca popor, ca om, romanul a votat in masa acel infectat FSN al lui Ion Iliescu.
Sa retinem ca Ion Iliescu a promis unei Romanii intregi ca nu va participa la alegeri, el si FSN, si ca asigura doar trecerea de la comunism la o noua era a Romaniei... rezultatul se stie... acest Iliescu minte si azi ca un barbar batran si bun de pus in locul lui Lenin dar intr-o racla de 2 m de plumb.
Piata Universitatii era trista. Toti eram tristi. Eu, Marian Munteanu, Cornel Feroiu, care a si parasit tara imediat, Doru Maries, Paul Stefan, Anda, Catalin, Elena, Radu, Ana, Nicu, Doina Cornea, Octavian Radulescu, Gheorghe Zamfir si alti prieteni eram tristi.
Romania era tinuta in conul de umbra al URSS si stradaniile noastre erau calcate in picioare de catre un popor dezinformat, mintit, fraudat, de catre FSN si Ion Iliescu si trupa lui de tradatori si de jefuitori ai Romaniei.
Strigatele noastre care invocau Europa se stinsesera si noi eram constienti de repercusiunile ce aveau sa vina.

Voi reveni,
Stelian Maria