Noaptea lui Ion

In Piata Universitatii primul cort pus acolo, cortul meu, nu mai exista.
Dedicam tot timpul meu liber ramasitei de manifestatii care mai exista, incercand sa fiu alaturi de cei care mai credeau ca Romania se va trezi.
In "noaptea lui Ion" eram printre grevistii foamei macar pentru a-i imbarbata cu prezenta mea. Cei ramasi in Piata ma asaltau cu intrebari carora nu le mai gaseam raspunsul, in ciuda faptului ca eram un tip pozitiv. Imi venea sa ma asez pe o bordura si sa ii chem pe toti ceilalti la o partida de plans universal si apoi sa plecam toti in ciuda celor scrise si cantate de mine : "noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa"...
Ma durea suferinta celor ramasi. Ei erau cei care isi pierdusera in timpul loviturii de stat din decembrie `89 prieteni, copii, parinti, bunici, etc. Nu puteam sa ma despart de ei desi imi reincepusem serviciul.
Spre dimineata am fost atacati de militieni si alte progenituri ale noii ere, de data asta Iliesciene.
Bastoanele se ridicasera asupra noastra, armele cu baioneta in varful tevii ne amenintau, cizmele romanilor au pornit un atac dur si de neiertat impotriva romanilor.
Am vazut cu ochii mei o baioneta care intrase in abdomenul unui om. Am mai apucat sa vad in acea imbulzeala cum un grevist al foamei a fost lovit cu patul armei si trantit la pamant.
Nu am mai reusit sa vad si restul pentru ca sosise si randul meu. Cateva bastoane fraternizasera cu mine si ma gadilau profund si cu dibacie. Am cazut si am incercat sa imi apar capul, fata. Apoi am cedat.
M-am trezit intre alti oameni, pe un beton rece intr-o curte imprejmuita de ziduri impunatoare cu sarma ghimpata in varf. Un coleg de suferinta ar fi soptit ceva cum ca ar fi fost Jilava.
Am realizat ca nu vedeam decat greu cu ochiul stang. Am incercat sa ma misc si mi-a venit sa urlu. Dureri ascutite se trezisera odata cu mine de parca le facusem eu ceva...
Un alt suflet batut mar a indraznit sa ceara apa si a primit pana la lesin bastoane.
Am realizat ca eram umflat ca un butoi si ca era mai bine sa tac decat sa cer ceva... asa eu si altii ca mine ne-am lasat nevoile sa isi urmeze cursul firesc, curs ce nu stia nici macar un rand din acel capitol imputit al istoriei Romaniei !
Mai tarziu, pierdusem notiunea timpului, am fost ridicat de 2 brute carora le doresc si azi sa le fie tarana usoara... si m-au carat dureros catre o incapere.
Acolo se afla o masa cu doua scaune, unul ocupat de un individ in civil. Pe masa era o hartie si un pix in dreptul scaunului liber. Desi pielea imi era buna de facut pantofi din ea, atat de tabacit eram, am realizat ca nu reusisera mai mult. Mintea nu mi-o castigasera !
Am fost asezat pe scaunul liber si individul acela din fata mea ( sper ca e oale si ulcele) mi-a spus politicos: "Ba baiatule... stiu ca nu esti chiar asa de vinovat... dar daca vrei sa ajungi acasa da ba si tu o declaratie cu ce ai facut in cacatul ala de piata" (sunt vorbele acelui individ). Am inceput sa scriu clasicul "subsemnatul...", constientizand ca aveam ceva rupt pe la mana dreapta.
"scrie ba... am fost in piata la initiativa taranistilor care mi-au oferit bani si droguri..." ! Am realizat ca imi semnam condamnarea si cu un efort prea supraomenesc pentru mine in acele clipe am rupt hartia.
Se pare ca nu socotisem cu brutele care ma incadrau si care m-au pus cu un pumn in figura la pamant. Stiu ca se apucasera sa imi retabaceasca piele si am constientizat ca nu ma durea asa de tare. Apoi am adormit. M-am trezit dupa un timp ud. cineva turnase apa pe mine.
La scurt timp am fost incarcati intr-o masina, cativa dintre noi.
Am fost dati jos in Piata Unirii in Bucuresti. Oare de ce ?

Voi reveni,
Stelian Maria