duminică, 2 ianuarie 2011

Drumul meu intr-o tara noua

1991, februarie.
Am fost mutati in Asarum langa orasul Karlshamn.
Aici era mai bine... puteam sa ne facem noi mancarea chiar daca banii erau putini.
In aceasta tabara de refugiati se aflau Romani, arabi, albanezi din Kosovo si cativa somalezi, dar si maghiari si turci din Romania.
Astfel am cunoscut o familie de maghiari din Timisoara, oameni cu bun simt si cu capetele pe umeri. Aveau un fiu de aproximativ 14 ani. Acesti oameni nu ne-au facut nimic. Ii asigur de tot respectul meu oriunde ar fi ei in lume !
Din nefericire cearta a izbucnit si aici... Fosta mea a inceput sa strige lozinci anti unguresti si sa se poarte mizerabil cu acei oameni. Si-a gasit companie la rau o persoana care era de neam tatar si care era din zona Constantei. Impreuna faceau grele vietile unor oameni pasnici.
Tot efortul meu nu a dus la nimic bun. Imi era o rusine imensa.
Mai tarziu fosta si cu prietena ei de rasism s-au certat si paruit. Era firesc. Le-am despartit cu greu si am fost mutati intre albanezi pentru a nu mai fi intre romani.
Aici am fost asaltat de cativa albanezi care, cu mare greutate si dupa ce au gatuit sunete de neinteles pentru mine, mi-au impus sa nu ma arat in pantaloni scurti si cu maneca scurta pentru ca femeile lor sa nu ma vada astfel... erau musulmani. Nu i-am bagat in seama si intr-o seara am fost atacat de albanezul tartor care s-a repezit cu un cutit de bucatarie la mine. Am fost destul de prompt cu omul si l-am trimis la cativa metri de mine cu un pumn la care nu se astepta.
Zilele treceau si tensiunea crestea... cei mai fericiti erau cei care furau... nu se plictiseau. Ii mai lua politia, mai scapau, mai schimbau bani in dolari pt vremuri grele, etc. Ei erau macar activi.
Nu dormeam mai mult de 1-2 ore din 24. Eram un fel de robot. Plangeam noptile si ma rugam la dumnezeu.
Nu era noapte sa nu visez cum eram atacat de politisti si de mineri in centrul Bucurestilor. Cosmarul era la el acasa si de multe ori ma trezeam urland, plangand, dand cu capul de tavan (dormeam in pat suprapus) ori cazand din pat.
Nu mai rezistam si taceam si tineam in mine totul.

Voi reveni,
Stelian Maria

Un comentariu: